Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat în Duminica a V-a din Postul Mare, numită și a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Frumoasa din județul Iași. La slujba arhierească au participat sute de credincioși din municipiul Iași, cât și din localitățile învecinate. 

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan s-a aflat ieri în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Frumoasa, Municipiul Iași. Credincioși din întreg orașul au participat la slujbă, iar după citirea Evangheliei au ascultat cuvântul de învățătură al ierarhului. Părintele mitropolit Teofan a punctat patru pași pe care Biserica ne cheamă să-i urmăm în drumul spre mântuirea sufletului:

„Primul pas din cei patru este credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Răstignit, Mort și Înviat pentru viața lumii. Al doilea pas îl constituie smerenia din viața creștinului. În al treilea rând, drumul creștinului trebuie să cuprindă ceea ce amintește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni: «Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat». Îmbrăcarea în Dumnezeu se poate găsi în esența ei într-o singură haină – cea a rugăciunii. Iar cel de-al patrulea pas este ca omul să simtă în interiorul lui și în lume prezența Dumnezeului Celui Viu, Singurul în fața Căruia sufletul omului este viu și eliberat de moarte și de păcat”.

La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a făcut câteva recomandări referitoare la modul in care ar trebui întâmpinată marea sărbătoare a Învieriii Domnului, după care a oficiat o slujbă de pomenire pentru monahiile și eroii înmormântați lângă biserica mare a Mănăstirii Frumoasa.

(sursa: www.doxologia.ro)

  • DSC_0372
  • DSC_0376
  • DSC_0387
  • DSC_0407
  • DSC_0411
  • DSC_0416
  • DSC_0425
  • DSC_0440
  • DSC_0443
  • DSC_0447
  • DSC_0448-n1
  • DSC_0448-n2
  • DSC_0461
  • DSC_0476
  • DSC_0490-n1
  • DSC_0491