Istoric - Mănăstirea Frumoasa

Mănăstirea Frumoasa are la origini o bisericuță din lemn, pe locul căreia la sfârșitul secolului XVI (aproximativ între 1583-1586), hatmanul Meletie Balica și soția lui Ana ridicau o alta din piatră, cu hramul Sf. Mihail și Gavriil.

Prima atestare documentară o aflăm într-un act de danie făcută de Petru Șchiopul mănăstirii Schimbarea la Față din muntele Sinai, la data de 10 aprilie 1587.

Într-un document din anul 1588, mănăstirea se numea „mănăstirea panului Balica, fost hatman”, iar în alte două documente datate în 1603 și, respectiv, 1606 mănăstirea era întâlnită sub numele de „Sinai” și „Sinaitică”. De asemenea, alte surse documentare și narative relatează că un alt nume al mănăstirii a fost „Balicova”, după numele primului ctitor.

Ca instituție de rugăciune pentru monahi mănăstirea Frumoasa a funcționat începând cu anul 1586. În anul 1889 mănăstirea a fost transformată în biserică parohială, funcționând cu acest statut până în anul 1941, când pentru doi ani a fost iarăși mănăstire.Din 1943 și până în anul 1945 a fost din nou închisă. De la această dată și până în anul 2002 a funcționat iarăși ca biserică parohială. În perioada 1945-2002 anexele bisericii au fost folosite ca spital militar, cazarmă, închisoare militară și școală pentru infirmiere.

În anul 2002, mănăstirea Frumoasa a fost reînființată la inițiativa IPS Daniel, mitropolit al Moldovei și Bucovinei (actualmente Întâistătătorul BOR), aici nevoindu-se la ora actuală 10 viețuitoare.

Ctitori ai mănăstirii Frumoasa sunt recunoscuți: Meletie și fiul său, Isaac Balica, domnitorul Grigore Ghica (1726-1733; 1739-1743), împreună cu fiul său Matei și, nu în ultimul rând, vornicul Ioasaf Voinescu.

Despre Meletie Balica se știe că provenea din vestita familie a Buzeștilor din Țara Românească. El era fiul lui Gherghina Buzescu și al Mariei, fiica domnitorului Petru Rareș (1538-1540) și rudă cu Movileștii. Meletie Balica a deținut, pentru o perioadă, înalta dergătorie de „portar al Sucevei”. Spre sfârșitul vieții acesta împreună cu soția sa intrau în viața monahală. Construcția mănăstirii Frumoasa urma să fie înfăptuită de către urmașul lor, Isaac Balica.

Acesta din urmă este amintit în pomelnicele mănăstirii Frumoasa ca fiind al doilea ctitor al sfântului locaș, ducând la bun sfârșit biserica începută de tatăl său. Isaac Balica a îndeplinit funcțiile de vistier și pârcălab al Sucevei. A trecut la cele veșnice la data de 23 iulie 1612, fiind decapitat de Ștefan Tomșa la Cornul lui Sas.

Al treilea fondator al mănăstirii a fost domnitorul Grigore Ghica. Mihail Kogălniceanu consemnează în „Cronica Ghiculeștilor” evenimentul care l-a determinat pe domnitor să refacă mănăstirea lui Balica. Așadar, pe la 1727, în timpul invaziilor tătare, domnul Moldovei Grigore al II-lea Ghica şi-a aşezat tabăra pentru două săptămâni pe şesul de lângă Mănăstirea lui Balica. Impresionat de pitorescul locului, s-a hotărât s-o aducă la starea celorlalte mănăstiri, plătind la plecarea sa un sărindar. Cum s-au împlinit cele 40 de zile ale sărindarului, domnul s-a şi întors din expediţie la Iaşi, această „coincidenţă“ întărindu-i şi mai mult gândul pentru fapta cea bună. Astfel a dus la înfăptuire făgăduiala sa. A refăcut biserica între 1727-1733, adăugându-i şi un ansamblu de palate, după moda orientală „de la Ţarigrad“, nişte „curţi scumpe şi hălăşteu cu iaz” în apropiere pe care se puteau plimba bărci și caiace, precum şi grădini cu fântâni arteziene. Acest lucru este consemnat în cronica lui Ion Neculce:

„Iară în al treilea an a domniei lui Grigore-Vodă s-au făcut de cătră toate părţile bună pace. Şi s-au apucat di-au acoperit mănăstirea Balica cu oale şi au tencuit-o pre dinafară şi au făcutu-i şi tindă, şi au zugrăvit-o peste tot pri dinlontru, şi zid împregiur, şi clopotniţă, şi curţi de piatră. Şi au îndzăstrat-o cu toate, cu veşminte, cu odoară şi cu bucate, şi cu robi şi moşii şi vii, ca pre o mănăstire deplin. Aşijderea au mai făcut curţi scumpe şi hălăşteu cu iaz la Frumoasa, să fie de primblare domnilor. Făcut-au şi turn mare pe poartă, în curte domnească, şi ceasornic mare. Aşijdere şi două cişmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denainte porţii curţii domneşti şi una denainte feredeului. Aşijderea şi feredeul l-au mai tocmit. Mai tocmit-au şi câteva casă în curţile domneşti şi odăile simenilor şi la grajduri, ce era stricat, tot au tocmit”.

Reconstruită în stil renascentist, dar grație și poziției destul de pitorești, biserica a impresionat nespus pe contemporanii săi care au supranumit-o "Frumoasa". Mănăstirea va servi de acum înainte pentru mulți dintre domnitorii Moldovei drept reședință de vară. Sub denumirea de "Frumoasa", biserica este menționată într-o însemnare grecească din 1723 de pe o Evanghelie a acesteia, găsită în Bucuresti și răscumpărată de către protosinghelul Silvestru.

Ultima rectitorire a bisericii a avut loc între 1836-1839, ea fiind realizată de arhimandritul Ioasaf Voinescu, egumenul mănăstirii, care a refăcut biserica pe temelia bisericii lui Ghica, a rezidit clopotniţa, după cum arată şi pisania care aminteşte, pe lângă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, un al doilea hram, în cinstea „Adormirii Maicii Domnului“ („Uspenia“). De această perioadă se leagă şi existenta Paraclisului cu hramul ,,Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”.

Biserica actuală de la Frumoasa poartă din plin pecetea timpurilor în care a fost construită, impresionând prin monumentalitate. Ea este construită în formă de navă și se întinde pe o lungime de 37 metri și o lățime de 15 metri. Interiorul bisericii este bogat ornamentat. Pictura este realizată în tempera, în culori vii. La intrare sunt pictate portretele familiei lui Grigorie II Ghica. Pe peretele din stânga este pictat domnitorul, îmbracat într-o ținută somptuoasă, alături de soție si de cei doi copii: Matei Ghica si Ruxandra. Pe peretele din dreapta, este pictat celălalt fiu al domnitorului, Scarlat Ghica. În biserică se află mormântul domniței Ruxandra, fiica domnitorului Grigore Ghica. Dintre obiectele cele mai de preț ale bisericii amintim o deosebită icoană a Maicii Domnului îmbrăcată în argint prin grija Ecaterinei Roset, soția lui Constantin Mavrocordat.

Letopisețele vremii glăsuiesc și despre două palate construite de Grigore Ghica: unul pentru femei și unul pentru bărbați. Unul din palate se găsea în incinta mănăstirii, iar altul în afara zidurilor sfântului locaș, unul fiind al doamnei, iar celălalt al domnului.

„Palatul de pe ziduri” este un monument tipic al epocii. Numit și „Palatul Sturdza”, a fost construit cu parter și etaj între anii 1818-1819, după planurile arhitectului Martin Kubelka, care a realizat și planurile turnului-clopotniță. În „Palatul de pe ziduri” a fost amenajat în anul 1841 paraclisul „Sfânta Ecaterina”, iar între anii 1966-1970 s-au efectuat lucrări de consolidare, ultima restaurare datând din perioada 1982-1983.

Un alt monument istoric din cadrul Mănăstirii Frumoasa sunt și ruinele „Palatului pentru femei”, numit și „Palatul domnițelor”. Acesta avea două mari incinte la parter, de unde se putea intra în camerele domnițelor, tavanul era susținut de pilaștri legați între ei prin niște arcuri, iar sub palat se aflau pivnițe cu mai multe încaperi.

Din ansamblul memorial face parte și cavoul de marmură pe care Mihail Sturdza îl construia în amintirea tatălui său, logofătul Grigore Sturdza. Monumentul este format dintr-un grup statuar biblic, dominat de un înger care se sprijină de un mic obelisc. Pe frontispiciul plăcii este reprezentată o clepsidră cu nisip simbolizând trecerea timpului. În cavou se află criptele câtorva descendenți ai familiei Sturdza: Dimitrie Grigore Sturdza, Olga Voghide Sturdza, Olga Sturdza (născută Ghica), Elena Mavroghieni (născută Audria Parelu) și Ioan Mavroghieni.